Tweetmeetings, chestii, socoteli… laba.

Ma la ce mortii ma-sii voastre foloseste twitteru asta? socializam? Sa va pis in crestet,ba, daca credeti ca asta e socializare!

Radu Alexandru – PiticiGratis

In pula mea, hai ca incep asa, de ce dracu’ ai organiza o intalnire la care sa se adune utilizatori de twitter? Sa va cunoasteti mai bine?  Sa va futeti in cur in limita a o suta patruzeci de caractere? Cica sa se discute despre retele de comunicare aka twitter. In pana mea, ma amuza mult prea tare cacaturile astea in care niste coinaci de 14-15 ani (a se citi everzor si danycumpulameailmaicheama) se intalnesc cu mai multi smenari si pun tara la cale, se cred miezul din dodoasca, sunt stapanii absoluti ai on-line-ului, chiar cred ca au un cuvant de spus, se opun trendurilor, de fapt ei sunt creatori de tendinte, isi expun pareri pertinente despre criza adanca in care se scufunda twitter-ul, expertii SEO au opinii care cantaresc greu. In pula mea, sunteti doar niste pulifrici care detin bloguri. Va credeti reprezentativi pentru blogosfera, dar 99,99% dintre romani se pisa pe voi. Lumea are treburi mai importante si o doare fix in curul ei sarac si infometat de twitter.

Sunt din Iasi si ma pis pe intalnirile bloggerilor. Nu sunteti decat niste cacati care au gasit o modalitate de a fi ascultati. De unde stiu? Am fost ca voi odata.

Descriptio Romaniae

Romanii sunt acel popor despre care invatam la orele de istorie din clasele primare ca a fost viteaz si neinfricat in lupta, ca nu si-a plecat niciodata capul in fata dusmanului, romanii nu au cedat niciodata, au avut teluri marete si nu s-au lasa pana nu le-au indeplinit.

Romanii sunt acel popor pe care europenii occidentali il cunosc mai bine sub titulaturile “tigani”, “hoti”, “cersetori”, “lenesi”, iar lista s-ar putea intinde inca vreo doua-trei randuri, dar nu vreau sa repet lucruri pe care le stiti deja.

Stiti voi, fiecare popor isi are cetateanul simbol. Americanii vorbesc cu mandrie despre Unchiul Sam, om inalt, puternic, muncitor, care are mereu un sfat bun la el si isi intinde mana oricarui om neajutorat, exact in spiritul poporului american, asa cum si inscriptia de pe Statuia Libertatii ne-o spune : “Dati-ne impovaratii, saracii, masele de oameni asuprite tanjind dupa o gura de libertate”. Cand ma gandesc la cetateanul model francez, deja mi-l pot imagina pe suplul Pierre, eternul amorezat, cel care cucereste femei cu un zambet. Pentru Spania il am in minte pe Javier, artist, fire neinteleasa, urmas al lui Goya, dar cand vine vorba de tara mea, Romania, locul care timp de aproape 18 ani mi-a oferit adapostul si hrana pamantului ei, nu ma pot gandi decat la nea Gigel, un barbat in jurul varstei de 40 de ani, figurand ca mecanic auto in cartea de munca, dar fiind de fapt patron de toneta. Patron egal boss egal sef, asadar toata lumea i se adreseaza cu “saru’ mana sefu’ “, dar el nu acorda prea multa importanta acestor mici chestiuni de fatada, pentru ca asa cum mi-l imaginez eu, el este mult prea ocupat sa mediteze la lucruri de natura inaccesibila mintii omului obisnuit. Sta la terasa, imbracat intr-un maieu alb cam stramt, care lasa la lumina un abdomen intens lucrat la gratarele cu mici si bere organizate saptamanal pe acoperisul blocului. Acum sta cu un picior pe un alt scaun, trage cu sete dintr-o tigara Viceroy rosu pe care o tine intre aratator si degetul mijlociu si inspecteaza atent etichetasticlei de bere Noroc, ramasa cu doua sorbituri pe fund, pe care le arunca pe asfaltul incins, inainte de a o returna la bar. Pleaca spre casa, unde il asteapta familia sa cea iubitoare : Costela, un metru saizeci, nouazeci si noua de kilograme, sotie devotata, nu a mai primit o floare de la ziua ei, acum sase ani. Pentru Gigel ea nu are un nume, este pur si simplu “Femeie!”, iar uneori, cand pe acesta il cuprind mici fiori de romantism, ea devine “Frumoasa mea”, desigur ca Gigi continua mereu cu “da-te dreacu’ de urata naibii!”. Cel de-al doilea membru al al familiei este fiul, Marius, cunoscut in cartier ca Pitonu’ . Marile realizari ale vietii sale sunt atingerea cotei de 300 de fotografii pe profilul de hi5, cele trei aparitii de pe cocalari.com si un pariu de 180 de lei castigat la Stanley in urma cu fix un an si doua luni. Isi petrece ziua la scoala, unde asculta creatii maneloide de pe telefonul Sony Ericsson W880i cumparat din Italia de catre sora sa, aceasta fiind si ultimul membru al minunatei familii. Are 24 de ani, munceste in “Cizma” de 5 ani, s-a casatorit din primul an cu Gianfranco, director de vanzari pe regiunea Piemont al companiei Pirelli, salariu 5000 de euro lunar, masina Alfa Romeo in garaj, apartament 4 camere, zona ultracentrala Torino… a fost dragoste mare, ce mai… . Au impreuna un copil si sunt fericiti. El mai tot timpul plecat de acasa, iar ea distrandu-se cu Andrea,Alfredo, Giuseppe si Salvatore, daca nu ma-nsel.

Intre timp Gigi a ajuns acasa. “Umple blidul cu mancare, femeie!”, ii spuse Costelei, ca intotdeauna. Se aseaza la masa si isi face cruce, pentru ca este un om credincios. Il vedem mereu la spovedanie si impartasanie in apropierea marilor sarbatori, asista pios la Sfanta Liturghie de duminica, este primul care ia lumina in noaptea Invierii, iar crucea, pastele, cristelnita, Hristosii si Dumnezeii sunt cuvintele sale preferate cind vine vorba de crearea unei injuraturi bine tintite.

Gigi soarbe ciorba, iar daca as fi in acea incapere alaturi de el, va jur ca l-as bate. Fiecare sorbitura te loveste ca sunteul scos de un gong in timpul unei simfonii. Dupa ce incheie si cu felul doi, isi ia scobitoarea, pe care o plimba de pe un dinte pe altul fara a utiliza mainile, crezandu-se un fel de Clint Eastwood intr-un western de Sergio Leone. O mica eructatie si ziua s-a incheiat pentru nea Gigel. De acum incolo va sta in fata televizorului urmarind politica si injurandu-i pe toti pentru problemele sale, apoi se va delecta cu un film de actiune purtand pecetea Jean Claude Van Damme, iar dupa 22 il vom gasi zappand prin grila in incercarea de a descoperi putina nuditate.

Sa nu credeti ca asa arata fiecare zi din viata lui Gigel. Cand vine sambata, acesta se mai si distreaza. Ii place sa stea in fata blocului cu cativa amici si sa se dezlantuiasca in conversatii intrerupte doar de scuipatul cojilor de seminte pe jos sau de terminarea sticlei de Burger la pret promotional. Duminica este declarata oficial ziua gratarului. Pentru ca ii este greu sa ajunga la marginea orasului pentru un loc pe un petic de iarba si pentru ca are prea mult bun simt ca sa organizeze asa ceva in fata blocului, totul se va desfasura pe acoperisul cladirii, deasupra etajului 10, printre antenele vecinilor, de unde vor rasuna versurile artistilor sai preferati : de la clasica Minodora la Maxim din vremurile de aur pana la mai noii Ionut Cercel si Sorin Copilul de Aur.

Lui Gigi ii place filosofia, iar atunci cand mananca, gandeste si tot atunci ii apar ca prin vis idei filosofice care ar putea oricand concura cu scrierile lui Goethe. Iata o mostra din gandirea lui Gigel: “Femeia este ca gratarul. La inceput te gandesti ca te vei simti bine, apoi te simti binisor, dar la final iti dai seama ca n-a fost cine stie ce.”

Gigi este misogin. O femeie la volan il enerveaza mai mult decat orice pe lumea aceasta, iar atunci cand se afla la semafor langa o doamna cocheta, cu ochelari de soare, conducand un Mini, nu ezita sa afiseze semne obscene, sa isi arunce tigara pe parbrizul ei, sa claxoneze sau sa o provoace sa ii citeasca pe buze o propozitie simpla alcatuita din doua cuvinte.

Pentru ca este roman, nea Gigel tine cu nationala Romaniei. Se imbraca in galben, se vopseste pe fata si pe burta, isi trimite sotia sa ii cumpere bere, seminte, tigari, adica tot arsenalul necesar pentru un meci si priveste partida in fata televizorului. Se crede antrenor, da indicatii, vorbeste cu nea Piti, il admonesteaza pe Mutu cu “Hai ba Mutantule, da-o-n linia mediana de treaba”.

Cand urmareste dezbateri politice, Gigel  isi alege o tabara si incepe sa-i injure pe ceilalti. Ei sunt de vina cu nu i-a venit salariul pe ultima luna, tot ei sunt de vina ca fiul sau bea, fumeaza si se bate. mereu cei de la putere.

Stiu ca ar fi multe de zis despre acest Gigel, dar nu avem atat de mult timp la dispozitie incat sa il disecam si sa-l analizam pe toate fetele.

Poate ca este pur si simplu vina noastra ca am ajuns sa ne facem o asemenea autocaracterizare ca popor, sau cel putin vina mea. Dar stau si ma intreb de ce filmul romanesc preia doar temele sumbre si intunecate si se produc filme (bune, ce-i drept) ca Moartea domnului Lazarescu si 4,3,2, iar regizorii ca Nae Caranfil extrag umorul din aspectele triste ale vietii. De ce Jean – Pierre Jeunet a avut curajul sa curete fiecare cladire din Montmartre si sa le arate francezilor Parisul idilic prin ochii lui Amelie Poulain? Noi nu ne putem mandri cu nimic, pentru ca avem o istorie in spate, am fost mereu subjugati, mereu cu capul plecat, i-am vazut pe straini ca fiindu-ne superiori, iar acest lucru se intampla si astazi. Plecam in Italia pentru o viata mai buna pe care n-am fost in stare sa ne-o caldim aici, frecam podelele in genunchi cativa ani si ne intoarcem mandri, cu bani in buzunare, accent italian, masina inchiriata, ne laudam. Acesta e romanul.

“Noi suntem romani, noi suntem romani, noi suntem aici pe veci stapani”, spuneau versurile unui cantec popular. E doar iluzie. Intr-o lume in care depinzi de gazul altuia, de petrolul altora, nu te poti numi stapan. Noi nu suntem nici macar stapanii propriei noastre persoane. Sclavii societatii de consum, mereu intrebandu-ne ce vom purta maine, sa iau detergent cu lamaie sau cu portocale, toate acestea nu fac decat sa ne transforme in niste aserviti ai societatii moderne globalizate bazate pe consum, dar despre acestea vom vorbi alta data mai detaliat, pentru ca observ ca m-am cam indepartat de subiect.

Este clar ca romanii isi vor pierde identitatea nationala, pentru ca ei nu prea dau doi bani pe ea. Uitati-va, Craciunul a ajuns sa insemne asteptatul caravanei Coca Cola la colt de strada si o raita prin mall in noaptea de ajun, o partida de sex in lenjerie rosie si cam atat. Am ajuns sa ridicam Valentine’s Day la statut de sarbatoare sacra si sa ne mascam de Halloween doar pentru ca e ceva cool venit din America.

Un popor fara propria identitate inceteaza sa mai existe, dar din pacate aceasta este calea aleasa de noi, romanii.

Schimbarea la faţă a Iaşilor

Titlul ar fi trebuit sa fie ”Schimbarea la muian a Iaşilor”, pentru că ceea ce îmi este dat acum să văd, ar putea fi cu greu numit faţă. După cum mulţi bine ştiţi, în această zi de 14 februarie este sărbătorită în calendarul ortodox, Sf. Parascheva. Acest lucru înseamnă automat că oraşul este plin de pelerini, saturat de comercianţi stradali şi adăposteşte crema cerşetorimii din România.

Practic, dacă cerşetorii ar fi reuniţi în sindicate, am putea spune că acum, la Iaşi, are loc congresul milogilor din România. Dintotdeauna m-a fascinat mecanismul milei. Cum reuşesc aceşti prefăcuţi să îţi smulgă o bucată de pâine din buzunar. Cum oare? Ei bine, să ştiţi că aceşti cerşetori sunt mai abili in tehnici de marketing decăt mulţi studenţi care învaţă asta la facultate. Un cerşetor ajunge mare în breaslă doar dacă ştie puţin marketing. El nu îl numeşte aşa, pentru că nu ştie ce e aia, dar sunt sigur că un bun pungaş ştie teorie destulă: unde să se poziţioneze, ce să spună, cum să joace, etc. Un cerşetor este un actor amator, care joacă acelaşi spectacol de improvizaţie în fiecare zi. Locul de lângă biserică îi este scena. E mică, ce-i drept. Dar nu are nevoie de mai mult. Este un spectacol amator, aşa că tot ce contează este prestaţia în sine, care se ridică întotdeauna la un nivel de clasă. Nu degeaba lumea se îmbulzeşte la casa de bilete. Cerşetorul nostru ştie să improvizeze. Nu face greşeala de a se prezenta la Sf. Parascheva cu un singur text. Ştie să se muleze în funcţie de persoana care calcă in teatru. Dacă este o femeie mai urâţică, nu ezită să o numească ”frumoaso”. Aceasta îşi calcă pe inimă şi aruncă o bancnotă de un leu doar din simplul fapt că nu a mai fost catalogată drept frumoasă înainte. E vorba de un fenomen care se petrece subliminal şi sunt sigur că cerşetorii ştiu asta.

Mie îmi place să cred ca ei sunt nişte ”fini observatori ai societăţii”, nişte psihologi fără studii teoretice, ci doar cu studii practice. Unii chiar au dobândit averi de pe urma acestei îndeletniciri. Ieri aşteptam autobuzul cu Axel16, iar acesta vede o persoană familiară. A stat puţin pe gânduri şi şi-a dat seama cine era. Un cerşetor care în urmă cu 4 ani a produs un eveniment memorabil, care i-a schimbat părerea despre tagma milogilor. Acest cerşetor stătea cu palma întinsă implorând o bucată de pâine. Alex nu avea la el o pâine, dar a preferat să îi pună în mână bietului bătrân o monedă de 5000 de lei, pentru ca acesta să îşi poată procura hrană. Chiar când credea că a făcut o faptă bună, Alex se trezeşte lovit cu moneda pe care tocmai i-o oferise bătrânului. ”Vii la mine cu mărunţiş din ăsta, băi? Ce dracu’ să fac eu cu ăştia? Nici să mă şterg la fund nu pot, băi…”.

Ce înţelegem noi de aici? Că moşul făcea parte din categoria cerşetorilor cu două sute de milioane în cont, care noaptea stă la azil şi ziua stă în piaţă cu palma întinsă, iar ca el sunt multi, si toti asteapta ca voi sa le dati bani de paine, pentru ca ei sa-si ia Campari.

Love in McDonald’s

EPISODUL 2 – VIAŢA ŞI EPOCA LUI EMMY BAŞTANU’

În interiorul acestui spaţiu comercial, simbol al globalizării şi al societaţii plate în care ne trăim umilele vieţi, se înfiripa o poveste de dragoste care avea să fie povestită nepoţilor. Leonard Whitting şi Olivia Hussey, Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman, Clark Gable şi Vivien Leigh, acestea sunt poveşti frumoase, merită un Oscar, dar doar atât. Dragostea adevărată se iveşte într-un McDonald’s infect, stând la o masă cu o falsă prietenă, plângându-ţi de milă. Deodată apare el, nu pe un cal alb, ci cu un Audi Q7 argintiu, fără sabie şi scut, ci cu telefon şi Dolce&Gabbana.

- Te iubesc, iubi. Ejti dragostea mea, veaţa mea, aerul pă care îl respir, febleţea mea, stăpânul meu, tot ce mă înconjoară. Iubire, te iubesc, veaţă, te trăesc, Emmy, ejti totul pentru mine. Flori termină această declaraţie de amor venită din străfundul sufletului, cu o privire caldă, plină de stralucire. Buzele rujate din abundenţă se mişcau într-un fel anume, îndemnăndu-l pe iubit să le sărute.

- Şi io te iubesc. Te iubesc atăt de mult încăt aş renunţa pe loc la maşina mea şi la tot ce am, doar pentru ca să fiu cu tine. Şi ca să-ţi arăt cât de mult te iubesc, în seara asta pun la status un mesaj de dragoste. Şi pun şi poze pe hi5.

Pentru Flory, care venea dintr-o lume unde un tricou Emporio Armani original înseamnă aur şi unde a te afişa cu ochelari de soare Gucci falşi reprezintă o faptă abominabilă, un status de dragoste are o semnificaţie atăt de profundă încât simplele cuvinte ale unui narator nu o pot descrie.

- Ştii? Te iubesc atât dă mult, dar nu ştiu nimic despre tine. Aş vrea să-mi spui câte ceva despre viaţa ta.

- Păi, am bani. Am fost în Italia vro şapte ani. Taică-miu a fost primul om din satul lui care a plecat în Italea. A muncit la cositorit burlane. A dat cu ciorda, dar până la urmă s-a întors aranjat şi spilcuit în satul lui. La două luni după ce s-a întors, a murit. S-a îmbătat ca porcu’ într-o seară. Avea mulţi bani la el şi se tot lăuda cu ei. Toată ziua povestise întâmplări din Italea. Pe la 11, după ce a plecat de la bar, beat şi cu 3000 de dolari la el. În 2000, cu banii ăştia îţi luai maşină de baştan. L-au luat la rost doi tovarăşi, i-au dat în cap cu o scândură şi l-au omorât. I-au luat banii si au fugit.

- Şi i-a mai prins gaborii? Cine era ăia doi de i-au dat bastârca în cap?

- Erea doi pretenari de-a mei. I-a prins poliţia în Galaţi. Cheltuiseră toţ’ banii pe curve şi boutură. Şi acuma tot la bulău sunt. Mai au 10 de ani de făcut.

- Şi dupe ce taf’tu’ a dat colţu’, tu ce ai mai făcut?

- Aveam paişpe când a murit babacu’. M-am lăsat dă şcoală. Eream distrus, demolat, terminat, devastat. Am plecat în Italea cu doi tovar’şi de-a lu’ bătrânu’. Am muncit cu ei. La cerşit la început, dupe aia la furat. Şi anu’ trecut m-am întors în ţară. Me-am loat marşîna asta şi apartament. Acuma o duc bine. Am banii în bancă, mă doare-n pulă dă viaţă.

- Cât ai suferit. S-ar putea face un film meseriaş bazat pe viaţa ta. Din ăla dramă, dă plâns.

Cei doi au continuat să depene amintiri din propriile vieţi.

- Hai la mine acasă, întrerupse Emmy discuţia.

-De ce?

-Să-ţi dau telefonul.

Dragoste la primul comment

Dragostea… Shelley si Byron i-au inchinat ode, Shakespeare a tragicizat-o, Cartarescu a personificat-o, hi5-ul a terfelit-o prin mizerie si i-a dat o forma absolut dizgratioasa.

Dragostea mai este azi doar un status scris intr-o secunda si uitat pe monitor. Un simplu mass trimis in graba. Un comentariu aruncat la intamplare pe un cont de hi5. Astazi, iubirile se leaga si dezleaga la simpla apasare a tastei enter. Saruturile pasionale au fost inlocuite de emoticoane, iubirea eterna este rezumata in doua cuvinte lasate de izbeliste pe messenger.

Mi se pare ca toata aceasta evolutie despre care se tot vorbeste, nu a facut nimic altceva decat sa ne arunce cu mii de ani pe adevarata scara evolutiva. Faptul ca avem aparate care fac poze cu 7,2 megapixeli si scriem pe bloguri, ori trimitem mailuri de pe iPhone, nu inseamna ca am evoluat, ci doar ca ne-am gasit substituti ai legaturilor interumane.

Cum se mai leaga o relatie astazi? Cititorii trecuti de 40 ani inca mai cred ca baiatul vine la fata si ii cere prietenia,nu? Crede ca ii mai aduce flori si ii poarta o iubire platonica. Cererea in prietenie se mai practica, ce-i drept. Doar ca s-au facut mici schimbari pe ici, pe colo. Acum baiatul care isi cauta sufletul pereche nu are nimic altceva de facut decat sa intre pe hi5. Da un search, folosind cuvinte ca “v3r$474″ si in fata i se deruleaza o lunga lista de posibile iubite. Dupa cateva minute de analiza “la rece”, restrange numarul de posibilitati. A hotarat sa se dea doar la Versata 91 si la Froomushik Blondy. I s-au parut mai potrivite. Ce vreti? Te poti opune dragostei?

Urmatorul stadiu este studierea terenului. Vezi ce poze are, ce anturaj, daca e obisnuita cu cdouri scumpe, ce filme preferate are, ce muzica asculta si tot asa. Dupa ce iti notezi pe un carnetel toate aceste date, este timpul sa iti creezi o imagine cat mai potrivita cu cea afisata de Versata. Iti pui poze cu masini, daca vezi ca si ea are, sau poze in care meditezi, daca observi ca si ea ar fi o fire boema, asemeni tie. La preferinte trebuie neaparat sa incluzi filme precum Scary Movie, American Pie si, pentru a adauga si o doza de romantism falsului tau ego, trebuie sa incluzi si un film de dragoste, preferabil A Walk To Remeber .

Dupa ce ai o imagine fara repros, faci prima miscare. Dai primul comment. Este de preferat sa incepi usor cu ceva de genul “mijto zopa :X  :X :X” sau “ce mumoasa esti”. Urmeaza o perioada de asteptare, care poate deveni sufocanta. Daca observi ca primesti pe profilul tau un raspuns, este clar, te agreeaza. Acum e timpul, prietene! Ataca! Scoate-l pe Napoleon afara!(puteti intelege ce vreti din expresia asta) Arata-i ca tii la ea. Ca iti pasa ca nu stiu ce cordeta i-a tras clapa. Trebuie sa o sustii zilnic prin comentarii pe hi5. E ca la concursurile lui Marius Sescu: cine comenteaza mai mult, se apropie mai rapid de inima Versatei.

Am o veste, prietene! Ai castigat! Ti-a cerut id-ul. De acum incolo nu mai ai de facut nimic. Ii spui ca o iubesti. Ii repeti asta. Dar stii ce e iubirea? Nu, prietene! Erectia pe care o ai cand ii admiri fesele unduindu-se in fusta mini nu este dragoste. Dar ce stiu eu? Tu esti sefu’. Pui la status mesaje de genul “luv bita” sau “tu ejti totul pt mn. nush ceash face dak tu nai exista”. Macar le pui din suflet, nu? Asta iti spui. Ai si avatar personalizat cu tine si ea si o inima pe care scrie Versace. Sunt sigur ca ea vede in asta un gest suprem de declarare a sentimentelor. Doar ai stat o ora sa lucrezi in photoshop la ea, ce naiba!

Iubirea…Ieri ii spuneai ca “e veata ta”, azi esti iar singur la vanatoare pe hi5. Te-a parasit pentru unul care i-a dat 27 de commenturi intr-o singura zi. Nu plange! Bookatzica Blonda a ramas si ea singura. Nu crezi ca ar fi cazul sa faci o miscare?