Love in McDonald’s

EPISODUL 2 – VIAŢA ŞI EPOCA LUI EMMY BAŞTANU’

În interiorul acestui spaţiu comercial, simbol al globalizării şi al societaţii plate în care ne trăim umilele vieţi, se înfiripa o poveste de dragoste care avea să fie povestită nepoţilor. Leonard Whitting şi Olivia Hussey, Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman, Clark Gable şi Vivien Leigh, acestea sunt poveşti frumoase, merită un Oscar, dar doar atât. Dragostea adevărată se iveşte într-un McDonald’s infect, stând la o masă cu o falsă prietenă, plângându-ţi de milă. Deodată apare el, nu pe un cal alb, ci cu un Audi Q7 argintiu, fără sabie şi scut, ci cu telefon şi Dolce&Gabbana.

- Te iubesc, iubi. Ejti dragostea mea, veaţa mea, aerul pă care îl respir, febleţea mea, stăpânul meu, tot ce mă înconjoară. Iubire, te iubesc, veaţă, te trăesc, Emmy, ejti totul pentru mine. Flori termină această declaraţie de amor venită din străfundul sufletului, cu o privire caldă, plină de stralucire. Buzele rujate din abundenţă se mişcau într-un fel anume, îndemnăndu-l pe iubit să le sărute.

- Şi io te iubesc. Te iubesc atăt de mult încăt aş renunţa pe loc la maşina mea şi la tot ce am, doar pentru ca să fiu cu tine. Şi ca să-ţi arăt cât de mult te iubesc, în seara asta pun la status un mesaj de dragoste. Şi pun şi poze pe hi5.

Pentru Flory, care venea dintr-o lume unde un tricou Emporio Armani original înseamnă aur şi unde a te afişa cu ochelari de soare Gucci falşi reprezintă o faptă abominabilă, un status de dragoste are o semnificaţie atăt de profundă încât simplele cuvinte ale unui narator nu o pot descrie.

- Ştii? Te iubesc atât dă mult, dar nu ştiu nimic despre tine. Aş vrea să-mi spui câte ceva despre viaţa ta.

- Păi, am bani. Am fost în Italia vro şapte ani. Taică-miu a fost primul om din satul lui care a plecat în Italea. A muncit la cositorit burlane. A dat cu ciorda, dar până la urmă s-a întors aranjat şi spilcuit în satul lui. La două luni după ce s-a întors, a murit. S-a îmbătat ca porcu’ într-o seară. Avea mulţi bani la el şi se tot lăuda cu ei. Toată ziua povestise întâmplări din Italea. Pe la 11, după ce a plecat de la bar, beat şi cu 3000 de dolari la el. În 2000, cu banii ăştia îţi luai maşină de baştan. L-au luat la rost doi tovarăşi, i-au dat în cap cu o scândură şi l-au omorât. I-au luat banii si au fugit.

- Şi i-a mai prins gaborii? Cine era ăia doi de i-au dat bastârca în cap?

- Erea doi pretenari de-a mei. I-a prins poliţia în Galaţi. Cheltuiseră toţ’ banii pe curve şi boutură. Şi acuma tot la bulău sunt. Mai au 10 de ani de făcut.

- Şi dupe ce taf’tu’ a dat colţu’, tu ce ai mai făcut?

- Aveam paişpe când a murit babacu’. M-am lăsat dă şcoală. Eream distrus, demolat, terminat, devastat. Am plecat în Italea cu doi tovar’şi de-a lu’ bătrânu’. Am muncit cu ei. La cerşit la început, dupe aia la furat. Şi anu’ trecut m-am întors în ţară. Me-am loat marşîna asta şi apartament. Acuma o duc bine. Am banii în bancă, mă doare-n pulă dă viaţă.

- Cât ai suferit. S-ar putea face un film meseriaş bazat pe viaţa ta. Din ăla dramă, dă plâns.

Cei doi au continuat să depene amintiri din propriile vieţi.

- Hai la mine acasă, întrerupse Emmy discuţia.

-De ce?

-Să-ţi dau telefonul.