Ma la ce mortii ma-sii voastre foloseste twitteru asta? socializam? Sa va pis in crestet,ba, daca credeti ca asta e socializare!

Radu Alexandru – PiticiGratis

In pula mea, hai ca incep asa, de ce dracu’ ai organiza o intalnire la care sa se adune utilizatori de twitter? Sa va cunoasteti mai bine?  Sa va futeti in cur in limita a o suta patruzeci de caractere? Cica sa se discute despre retele de comunicare aka twitter. In pana mea, ma amuza mult prea tare cacaturile astea in care niste coinaci de 14-15 ani (a se citi everzor si danycumpulameailmaicheama) se intalnesc cu mai multi smenari si pun tara la cale, se cred miezul din dodoasca, sunt stapanii absoluti ai on-line-ului, chiar cred ca au un cuvant de spus, se opun trendurilor, de fapt ei sunt creatori de tendinte, isi expun pareri pertinente despre criza adanca in care se scufunda twitter-ul, expertii SEO au opinii care cantaresc greu. In pula mea, sunteti doar niste pulifrici care detin bloguri. Va credeti reprezentativi pentru blogosfera, dar 99,99% dintre romani se pisa pe voi. Lumea are treburi mai importante si o doare fix in curul ei sarac si infometat de twitter.

Sunt din Iasi si ma pis pe intalnirile bloggerilor. Nu sunteti decat niste cacati care au gasit o modalitate de a fi ascultati. De unde stiu? Am fost ca voi odata.

Romanii sunt acel popor pe care europenii occidentali il cunosc mai bine sub titulaturile “tigani”, “hoti”, “cersetori”, “lenesi”, iar lista s-ar putea intinde inca vreo doua-trei randuri, dar nu vreau sa repet lucruri pe care le stiti deja.

Stiti voi, fiecare popor isi are cetateanul simbol. Americanii vorbesc cu mandrie despre Unchiul Sam, om inalt, puternic, muncitor, care are mereu un sfat bun la el si isi intinde mana oricarui om neajutorat, exact in spiritul poporului american, asa cum si inscriptia de pe Statuia Libertatii ne-o spune : “Dati-ne impovaratii, saracii, masele de oameni asuprite tanjind dupa o gura de libertate”. Cand ma gandesc la cetateanul model francez, deja mi-l pot imagina pe suplul Pierre, eternul amorezat, cel care cucereste femei cu un zambet. Pentru Spania il am in minte pe Javier, artist, fire neinteleasa, urmas al lui Goya, dar cand vine vorba de tara mea, Romania, locul care timp de aproape 18 ani mi-a oferit adapostul si hrana pamantului ei, nu ma pot gandi decat la nea Gigel, un barbat in jurul varstei de 40 de ani, figurand ca mecanic auto in cartea de munca, dar fiind de fapt patron de toneta. Patron egal boss egal sef, asadar toata lumea i se adreseaza cu “saru’ mana sefu’ “, dar el nu acorda prea multa importanta acestor mici chestiuni de fatada, pentru ca asa cum mi-l imaginez eu, el este mult prea ocupat sa mediteze la lucruri de natura inaccesibila mintii omului obisnuit. Sta la terasa, imbracat intr-un maieu alb cam stramt, care lasa la lumina un abdomen intens lucrat la gratarele cu mici si bere organizate saptamanal pe acoperisul blocului. Acum sta cu un picior pe un alt scaun, trage cu sete dintr-o tigara Viceroy rosu pe care o tine intre aratator si degetul mijlociu si inspecteaza atent etichetasticlei de bere Noroc, ramasa cu doua sorbituri pe fund, pe care le arunca pe asfaltul incins, inainte de a o returna la bar. Pleaca spre casa, unde il asteapta familia sa cea iubitoare : Costela, un metru saizeci, nouazeci si noua de kilograme, sotie devotata, nu a mai primit o floare de la ziua ei, acum sase ani. Pentru Gigel ea nu are un nume, este pur si simplu “Femeie!”, iar uneori, cand pe acesta il cuprind mici fiori de romantism, ea devine “Frumoasa mea”, desigur ca Gigi continua mereu cu “da-te dreacu’ de urata naibii!”. Cel de-al doilea membru al al familiei este fiul, Marius, cunoscut in cartier ca Pitonu’ . Marile realizari ale vietii sale sunt atingerea cotei de 300 de fotografii pe profilul de hi5, cele trei aparitii de pe cocalari.com si un pariu de 180 de lei castigat la Stanley in urma cu fix un an si doua luni. Isi petrece ziua la scoala, unde asculta creatii maneloide de pe telefonul Sony Ericsson W880i cumparat din Italia de catre sora sa, aceasta fiind si ultimul membru al minunatei familii. Are 24 de ani, munceste in “Cizma” de 5 ani, s-a casatorit din primul an cu Gianfranco, director de vanzari pe regiunea Piemont al companiei Pirelli, salariu 5000 de euro lunar, masina Alfa Romeo in garaj, apartament 4 camere, zona ultracentrala Torino… a fost dragoste mare, ce mai… . Au impreuna un copil si sunt fericiti. El mai tot timpul plecat de acasa, iar ea distrandu-se cu Andrea,Alfredo, Giuseppe si Salvatore, daca nu ma-nsel.

Intre timp Gigi a ajuns acasa. “Umple blidul cu mancare, femeie!”, ii spuse Costelei, ca intotdeauna. Se aseaza la masa si isi face cruce, pentru ca este un om credincios. Il vedem mereu la spovedanie si impartasanie in apropierea marilor sarbatori, asista pios la Sfanta Liturghie de duminica, este primul care ia lumina in noaptea Invierii, iar crucea, pastele, cristelnita, Hristosii si Dumnezeii sunt cuvintele sale preferate cind vine vorba de crearea unei injuraturi bine tintite.

Gigi soarbe ciorba, iar daca as fi in acea incapere alaturi de el, va jur ca l-as bate. Fiecare sorbitura te loveste ca sunteul scos de un gong in timpul unei simfonii. Dupa ce incheie si cu felul doi, isi ia scobitoarea, pe care o plimba de pe un dinte pe altul fara a utiliza mainile, crezandu-se un fel de Clint Eastwood intr-un western de Sergio Leone. O mica eructatie si ziua s-a incheiat pentru nea Gigel. De acum incolo va sta in fata televizorului urmarind politica si injurandu-i pe toti pentru problemele sale, apoi se va delecta cu un film de actiune purtand pecetea Jean Claude Van Damme, iar dupa 22 il vom gasi zappand prin grila in incercarea de a descoperi putina nuditate.

Sa nu credeti ca asa arata fiecare zi din viata lui Gigel. Cand vine sambata, acesta se mai si distreaza. Ii place sa stea in fata blocului cu cativa amici si sa se dezlantuiasca in conversatii intrerupte doar de scuipatul cojilor de seminte pe jos sau de terminarea sticlei de Burger la pret promotional. Duminica este declarata oficial ziua gratarului. Pentru ca ii este greu sa ajunga la marginea orasului pentru un loc pe un petic de iarba si pentru ca are prea mult bun simt ca sa organizeze asa ceva in fata blocului, totul se va desfasura pe acoperisul cladirii, deasupra etajului 10, printre antenele vecinilor, de unde vor rasuna versurile artistilor sai preferati : de la clasica Minodora la Maxim din vremurile de aur pana la mai noii Ionut Cercel si Sorin Copilul de Aur.

Lui Gigi ii place filosofia, iar atunci cand mananca, gandeste si tot atunci ii apar ca prin vis idei filosofice care ar putea oricand concura cu scrierile lui Goethe. Iata o mostra din gandirea lui Gigel: “Femeia este ca gratarul. La inceput te gandesti ca te vei simti bine, apoi te simti binisor, dar la final iti dai seama ca n-a fost cine stie ce.”

Gigi este misogin. O femeie la volan il enerveaza mai mult decat orice pe lumea aceasta, iar atunci cand se afla la semafor langa o doamna cocheta, cu ochelari de soare, conducand un Mini, nu ezita sa afiseze semne obscene, sa isi arunce tigara pe parbrizul ei, sa claxoneze sau sa o provoace sa ii citeasca pe buze o propozitie simpla alcatuita din doua cuvinte.

Pentru ca este roman, nea Gigel tine cu nationala Romaniei. Se imbraca in galben, se vopseste pe fata si pe burta, isi trimite sotia sa ii cumpere bere, seminte, tigari, adica tot arsenalul necesar pentru un meci si priveste partida in fata televizorului. Se crede antrenor, da indicatii, vorbeste cu nea Piti, il admonesteaza pe Mutu cu “Hai ba Mutantule, da-o-n linia mediana de treaba”.

Cand urmareste dezbateri politice, Gigel  isi alege o tabara si incepe sa-i injure pe ceilalti. Ei sunt de vina cu nu i-a venit salariul pe ultima luna, tot ei sunt de vina ca fiul sau bea, fumeaza si se bate. mereu cei de la putere.

Stiu ca ar fi multe de zis despre acest Gigel, dar nu avem atat de mult timp la dispozitie incat sa il disecam si sa-l analizam pe toate fetele.

Poate ca este pur si simplu vina noastra ca am ajuns sa ne facem o asemenea autocaracterizare ca popor, sau cel putin vina mea. Dar stau si ma intreb de ce filmul romanesc preia doar temele sumbre si intunecate si se produc filme (bune, ce-i drept) ca Moartea domnului Lazarescu si 4,3,2, iar regizorii ca Nae Caranfil extrag umorul din aspectele triste ale vietii. De ce Jean – Pierre Jeunet a avut curajul sa curete fiecare cladire din Montmartre si sa le arate francezilor Parisul idilic prin ochii lui Amelie Poulain? Noi nu ne putem mandri cu nimic, pentru ca avem o istorie in spate, am fost mereu subjugati, mereu cu capul plecat, i-am vazut pe straini ca fiindu-ne superiori, iar acest lucru se intampla si astazi. Plecam in Italia pentru o viata mai buna pe care n-am fost in stare sa ne-o caldim aici, frecam podelele in genunchi cativa ani si ne intoarcem mandri, cu bani in buzunare, accent italian, masina inchiriata, ne laudam. Acesta e romanul.

“Noi suntem romani, noi suntem romani, noi suntem aici pe veci stapani”, spuneau versurile unui cantec popular. E doar iluzie. Intr-o lume in care depinzi de gazul altuia, de petrolul altora, nu te poti numi stapan. Noi nu suntem nici macar stapanii propriei noastre persoane. Sclavii societatii de consum, mereu intrebandu-ne ce vom purta maine, sa iau detergent cu lamaie sau cu portocale, toate acestea nu fac decat sa ne transforme in niste aserviti ai societatii moderne globalizate bazate pe consum, dar despre acestea vom vorbi alta data mai detaliat, pentru ca observ ca m-am cam indepartat de subiect.

Este clar ca romanii isi vor pierde identitatea nationala, pentru ca ei nu prea dau doi bani pe ea. Uitati-va, Craciunul a ajuns sa insemne asteptatul caravanei Coca Cola la colt de strada si o raita prin mall in noaptea de ajun, o partida de sex in lenjerie rosie si cam atat. Am ajuns sa ridicam Valentine’s Day la statut de sarbatoare sacra si sa ne mascam de Halloween doar pentru ca e ceva cool venit din America.

Un popor fara propria identitate inceteaza sa mai existe, dar din pacate aceasta este calea aleasa de noi, romanii.

Practic, dacă cerşetorii ar fi reuniţi în sindicate, am putea spune că acum, la Iaşi, are loc congresul milogilor din România. Dintotdeauna m-a fascinat mecanismul milei. Cum reuşesc aceşti prefăcuţi să îţi smulgă o bucată de pâine din buzunar. Cum oare? Ei bine, să ştiţi că aceşti cerşetori sunt mai abili in tehnici de marketing decăt mulţi studenţi care învaţă asta la facultate. Un cerşetor ajunge mare în breaslă doar dacă ştie puţin marketing. El nu îl numeşte aşa, pentru că nu ştie ce e aia, dar sunt sigur că un bun pungaş ştie teorie destulă: unde să se poziţioneze, ce să spună, cum să joace, etc. Un cerşetor este un actor amator, care joacă acelaşi spectacol de improvizaţie în fiecare zi. Locul de lângă biserică îi este scena. E mică, ce-i drept. Dar nu are nevoie de mai mult. Este un spectacol amator, aşa că tot ce contează este prestaţia în sine, care se ridică întotdeauna la un nivel de clasă. Nu degeaba lumea se îmbulzeşte la casa de bilete. Cerşetorul nostru ştie să improvizeze. Nu face greşeala de a se prezenta la Sf. Parascheva cu un singur text. Ştie să se muleze în funcţie de persoana care calcă in teatru. Dacă este o femeie mai urâţică, nu ezită să o numească ”frumoaso”. Aceasta îşi calcă pe inimă şi aruncă o bancnotă de un leu doar din simplul fapt că nu a mai fost catalogată drept frumoasă înainte. E vorba de un fenomen care se petrece subliminal şi sunt sigur că cerşetorii ştiu asta.

Mie îmi place să cred ca ei sunt nişte ”fini observatori ai societăţii”, nişte psihologi fără studii teoretice, ci doar cu studii practice. Unii chiar au dobândit averi de pe urma acestei îndeletniciri. Ieri aşteptam autobuzul cu Axel16, iar acesta vede o persoană familiară. A stat puţin pe gânduri şi şi-a dat seama cine era. Un cerşetor care în urmă cu 4 ani a produs un eveniment memorabil, care i-a schimbat părerea despre tagma milogilor. Acest cerşetor stătea cu palma întinsă implorând o bucată de pâine. Alex nu avea la el o pâine, dar a preferat să îi pună în mână bietului bătrân o monedă de 5000 de lei, pentru ca acesta să îşi poată procura hrană. Chiar când credea că a făcut o faptă bună, Alex se trezeşte lovit cu moneda pe care tocmai i-o oferise bătrânului. ”Vii la mine cu mărunţiş din ăsta, băi? Ce dracu’ să fac eu cu ăştia? Nici să mă şterg la fund nu pot, băi…”.

Ce înţelegem noi de aici? Că moşul făcea parte din categoria cerşetorilor cu două sute de milioane în cont, care noaptea stă la azil şi ziua stă în piaţă cu palma întinsă, iar ca el sunt multi, si toti asteapta ca voi sa le dati bani de paine, pentru ca ei sa-si ia Campari.

În interiorul acestui spaţiu comercial, simbol al globalizării şi al societaţii plate în care ne trăim umilele vieţi, se înfiripa o poveste de dragoste care avea să fie povestită nepoţilor. Leonard Whitting şi Olivia Hussey, Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman, Clark Gable şi Vivien Leigh, acestea sunt poveşti frumoase, merită un Oscar, dar doar atât. Dragostea adevărată se iveşte într-un McDonald’s infect, stând la o masă cu o falsă prietenă, plângându-ţi de milă. Deodată apare el, nu pe un cal alb, ci cu un Audi Q7 argintiu, fără sabie şi scut, ci cu telefon şi Dolce&Gabbana.

- Te iubesc, iubi. Ejti dragostea mea, veaţa mea, aerul pă care îl respir, febleţea mea, stăpânul meu, tot ce mă înconjoară. Iubire, te iubesc, veaţă, te trăesc, Emmy, ejti totul pentru mine. Flori termină această declaraţie de amor venită din străfundul sufletului, cu o privire caldă, plină de stralucire. Buzele rujate din abundenţă se mişcau într-un fel anume, îndemnăndu-l pe iubit să le sărute.

- Şi io te iubesc. Te iubesc atăt de mult încăt aş renunţa pe loc la maşina mea şi la tot ce am, doar pentru ca să fiu cu tine. Şi ca să-ţi arăt cât de mult te iubesc, în seara asta pun la status un mesaj de dragoste. Şi pun şi poze pe hi5.

Pentru Flory, care venea dintr-o lume unde un tricou Emporio Armani original înseamnă aur şi unde a te afişa cu ochelari de soare Gucci falşi reprezintă o faptă abominabilă, un status de dragoste are o semnificaţie atăt de profundă încât simplele cuvinte ale unui narator nu o pot descrie.

- Ştii? Te iubesc atât dă mult, dar nu ştiu nimic despre tine. Aş vrea să-mi spui câte ceva despre viaţa ta.

- Păi, am bani. Am fost în Italia vro şapte ani. Taică-miu a fost primul om din satul lui care a plecat în Italea. A muncit la cositorit burlane. A dat cu ciorda, dar până la urmă s-a întors aranjat şi spilcuit în satul lui. La două luni după ce s-a întors, a murit. S-a îmbătat ca porcu’ într-o seară. Avea mulţi bani la el şi se tot lăuda cu ei. Toată ziua povestise întâmplări din Italea. Pe la 11, după ce a plecat de la bar, beat şi cu 3000 de dolari la el. În 2000, cu banii ăştia îţi luai maşină de baştan. L-au luat la rost doi tovarăşi, i-au dat în cap cu o scândură şi l-au omorât. I-au luat banii si au fugit.

- Şi i-a mai prins gaborii? Cine era ăia doi de i-au dat bastârca în cap?

- Erea doi pretenari de-a mei. I-a prins poliţia în Galaţi. Cheltuiseră toţ’ banii pe curve şi boutură. Şi acuma tot la bulău sunt. Mai au 10 de ani de făcut.

- Şi dupe ce taf’tu’ a dat colţu’, tu ce ai mai făcut?

- Aveam paişpe când a murit babacu’. M-am lăsat dă şcoală. Eream distrus, demolat, terminat, devastat. Am plecat în Italea cu doi tovar’şi de-a lu’ bătrânu’. Am muncit cu ei. La cerşit la început, dupe aia la furat. Şi anu’ trecut m-am întors în ţară. Me-am loat marşîna asta şi apartament. Acuma o duc bine. Am banii în bancă, mă doare-n pulă dă viaţă.

- Cât ai suferit. S-ar putea face un film meseriaş bazat pe viaţa ta. Din ăla dramă, dă plâns.

Cei doi au continuat să depene amintiri din propriile vieţi.

- Hai la mine acasă, întrerupse Emmy discuţia.

-De ce?

-Să-ţi dau telefonul.

Dragostea mai este azi doar un status scris intr-o secunda si uitat pe monitor. Un simplu mass trimis in graba. Un comentariu aruncat la intamplare pe un cont de hi5. Astazi, iubirile se leaga si dezleaga la simpla apasare a tastei enter. Saruturile pasionale au fost inlocuite de emoticoane, iubirea eterna este rezumata in doua cuvinte lasate de izbeliste pe messenger.

Mi se pare ca toata aceasta evolutie despre care se tot vorbeste, nu a facut nimic altceva decat sa ne arunce cu mii de ani pe adevarata scara evolutiva. Faptul ca avem aparate care fac poze cu 7,2 megapixeli si scriem pe bloguri, ori trimitem mailuri de pe iPhone, nu inseamna ca am evoluat, ci doar ca ne-am gasit substituti ai legaturilor interumane.

Cum se mai leaga o relatie astazi? Cititorii trecuti de 40 ani inca mai cred ca baiatul vine la fata si ii cere prietenia,nu? Crede ca ii mai aduce flori si ii poarta o iubire platonica. Cererea in prietenie se mai practica, ce-i drept. Doar ca s-au facut mici schimbari pe ici, pe colo. Acum baiatul care isi cauta sufletul pereche nu are nimic altceva de facut decat sa intre pe hi5. Da un search, folosind cuvinte ca “v3r$474″ si in fata i se deruleaza o lunga lista de posibile iubite. Dupa cateva minute de analiza “la rece”, restrange numarul de posibilitati. A hotarat sa se dea doar la Versata 91 si la Froomushik Blondy. I s-au parut mai potrivite. Ce vreti? Te poti opune dragostei?

Urmatorul stadiu este studierea terenului. Vezi ce poze are, ce anturaj, daca e obisnuita cu cdouri scumpe, ce filme preferate are, ce muzica asculta si tot asa. Dupa ce iti notezi pe un carnetel toate aceste date, este timpul sa iti creezi o imagine cat mai potrivita cu cea afisata de Versata. Iti pui poze cu masini, daca vezi ca si ea are, sau poze in care meditezi, daca observi ca si ea ar fi o fire boema, asemeni tie. La preferinte trebuie neaparat sa incluzi filme precum Scary Movie, American Pie si, pentru a adauga si o doza de romantism falsului tau ego, trebuie sa incluzi si un film de dragoste, preferabil A Walk To Remeber .

Dupa ce ai o imagine fara repros, faci prima miscare. Dai primul comment. Este de preferat sa incepi usor cu ceva de genul “mijto zopa :X  :X :X” sau “ce mumoasa esti”. Urmeaza o perioada de asteptare, care poate deveni sufocanta. Daca observi ca primesti pe profilul tau un raspuns, este clar, te agreeaza. Acum e timpul, prietene! Ataca! Scoate-l pe Napoleon afara!(puteti intelege ce vreti din expresia asta) Arata-i ca tii la ea. Ca iti pasa ca nu stiu ce cordeta i-a tras clapa. Trebuie sa o sustii zilnic prin comentarii pe hi5. E ca la concursurile lui Marius Sescu: cine comenteaza mai mult, se apropie mai rapid de inima Versatei.

Am o veste, prietene! Ai castigat! Ti-a cerut id-ul. De acum incolo nu mai ai de facut nimic. Ii spui ca o iubesti. Ii repeti asta. Dar stii ce e iubirea? Nu, prietene! Erectia pe care o ai cand ii admiri fesele unduindu-se in fusta mini nu este dragoste. Dar ce stiu eu? Tu esti sefu’. Pui la status mesaje de genul “luv bita” sau “tu ejti totul pt mn. nush ceash face dak tu nai exista”. Macar le pui din suflet, nu? Asta iti spui. Ai si avatar personalizat cu tine si ea si o inima pe care scrie Versace. Sunt sigur ca ea vede in asta un gest suprem de declarare a sentimentelor. Doar ai stat o ora sa lucrezi in photoshop la ea, ce naiba!

Iubirea…Ieri ii spuneai ca “e veata ta”, azi esti iar singur la vanatoare pe hi5. Te-a parasit pentru unul care i-a dat 27 de commenturi intr-o singura zi. Nu plange! Bookatzica Blonda a ramas si ea singura. Nu crezi ca ar fi cazul sa faci o miscare?

Societate, cat de mult te urasc! Tu, societate, cum reusesti sa manipulezi oamenii in felul acesta? Oricat de mult s-a chinuit Anthony Burgess sa te blameze in “Portocala mecanica”, tu tot nu te-ai schimbat. Continui sa ataci cu  aceeasi marsavie. Iti place, nu-i asa? Te inteleg. Si mie mi-ar place sa fiu in locul tau si sa asist pasiv la ratarea unei generatii de tineri.

Uitati cum sta treaba. A termina o facultate de management, nu inseamna ca vei avea succes. Nu inseamna nici macar ca vei fi manager. Poate nici macar nu vei avea vreo tangenta cu afacerile. Multi dintre studentii de la management, odata iesiti de pe bancile facultatii, fac cunostinta cu crudul adevar: au facut o facultate degeaba. Nu sunt singurii. Incepe cursa dupa interviuri pentru functia pentru care s-a pregatit atata timp. Respins azi, respins maine, ajunge sa se resemneze. Isi da seama ca nu va putea fi managerul niciunei firme de top. Trece la nivelul doi. IMM-urile au si ele nevoie de manageri,nu? Studentul nostru nu reuseste nici aici. Intre timp isi ia un part-time prin McDonald’s. A auzit de reclama cu managerii de pana in 25 de ani. Se gandeste ca ar putea obtine ceva din aceasta postura. Dar ce sa vezi? Tanarul nu stia ca reclamele sunt niste minciuni frumos ambalate de un regizor la fel de viclean ca si societatea. Functie de manager in McDonald’s? Mai ia-ti gandul, tinere. Eu, sistemul, un bun prieten al societatii, iti spun un lucru: e mai bine sa freci podeaua din Mc, printre copiii care isi fac planuri in legatura cu viitorul lor in postura de manageri. Macar mai scoti si tu un ban.

Studentul nostru a intrat in sistem, aceasta planta carnivora, care asteapta nerabdatoare urmatoarea musculita. O devoreaza incet, cu placere, o savureaza, iar intr-un final o elimina. Studentul nostru si-a petrecut 10 ani schimband slujbe. A mers in continuare la interviuri, dar n-a prins nimic.

Au trecut 15 ani de cand acest tanar cu pletele in vant si un viitor luminos in fata pasea pentru ultima data pe pragul facultatii. A prins in sfarsit un loc de munca pe domeniul sau. Este manager al departamentului de studiere a arhivelor fiscale din cadrul unei firme subsidiare a unei multinationale. Are un birou de 4 pe 3, calculator cu monitor CRT, doi angajati in subordine, parul albit prematur si jumatate din timpul petrecut la munca inseamna Solitaire si pauze de tigara.

Si-a dorit sa fie manager. De ce? Pentru ca societatea l-a asaltat cu ideea ca a fi manager inseamna a avea succes, dar a uitat sa ii mentioneze un aspect important: si patronul unei tonete de ziare este, in fond, tot un manager.

Cei patru îşi facuseră loc printre un grup de oameni care tocmai îşi preluaseră comenzile. Mai era doar o masă liberă, chiar lângă cea a fetelor. Doar trei se aşează, cel de-al patrulea plecând direct spre ghişeu pentru a lua comenzile. De aici deducem că erau clienţi fideli şi nu mai era nevoie să piardă timp preţios hotărându-se asupra felurilor.

- Bă, Nelule, vezi să-ţi deie şî Ketchup. Că nu po’ să mănânc cartofii al’fel, îi strigă bărbatul în tricou Cavalli, celui care aştepta liniştit la coadă. Acesta îi raspunse printr-un gest afirmativ din cap.

Toţi cei patru păreau şmecheri. Şoferul , al carui nume era Emanuel, era cunoscut sub numele Emi, scris Emmy. Îmbrăcat sumar, ca de vară, acesta mai avea tatuat un scorpion pe ceafă, chipul Maicii Domnului pe gambă, un desen tribal pe biceps si o pentagramă pe gât. Amicul din dreapta sa, Iulian , cunoscut ca Bobi, purta un tricou cu însemne Versace şi mesajul ”Be original”. Tatuajele sale păreau a fi realizate de către un amator, pentru că îşi pierduseră din culoare şi păreau a se şterge. Din ” Valerica, te iubesc”, nu mai rămăsese decât ”Val ric ,te i be c”. Cel de-al treilea comesean avea un lanţ de aur lăsat ostentativ în afara cămăşii Dolce&Gabbana, descheiată la doi nasturi, lăsând la vedere doar capul cobrei regale tatuate şi câteva fire de păr de pe pectorali. Acesta nu dădea nicio atenţie celor din jur, fiind cuprins în totalitate de scrierea unui mesaj pe telefonul său, Nokia N95.

- Hai că v-am adus crăpelniţa. Hasaţi, prieteni! Era Nelu, apărut parcă mult prea repede. Era clar de ce fusese el cel trimis. Era singurul care nu avea nimic de firmă pe el. Doar un ceas Q&Q luat din Carrefour şi adidaşii Puma erau mai de preţ.

- Hai, băieţi, să-i dăm bice. Trebuie să ajungem la afacerea cu Făcutu’ . Are bulangiu’ să-mi deie doo mii dă euro. I-am tot împrumutat, zicea că marcă bănuţu’ când face rost, l-am tot amânat… Da’ ce pula mea, a trecut doi ani şi reptila n-a dat niciun ban. A fost al’de mă-sa în Italia, i-a trimes bani şi ruptu’ n-a fost în stare să marce măcar doo s’te dă para… Emmy rostise această frază atât de tare încăt să fie sigur că aud toţi cei din incintă, dar mai ales fata de la masa de lângă, care îi tot arunca ocheade pline de substrat.

- Bă, Emmy. Făcutu’ chear are tupeu. De loat scuter a avut bani, da’ să-ţi deie ţie, nu. Să vezi ce bătae îi futem, futu-i morţii mă-sii de retardat, interveni prompt Bobi.

Flori asculta orice sunet, aşteptând parcă un cuvânt cheie, care să-i permită să înceapă o discuţie cu băieţii.

- Mi-e milă dă el. Nu-l vezi ce slab e? A venit mă-sa dîn Italea. blindată de bani şi el tot salam piperat mănâncă.

- Da’ scuter are…

- Lasă, mă. Îţi dai seama că e tras la ciordă dîn parcare dîn Roma. Eu când am fost în Italia, cum crezi că faceam bani? Mă duceam frumos în parcare, aveam un patent la mine, tăiam antifurtul şi aveam scuter. Îl vindeam frumos şi mai trăiam o lună. Plus că când m-am întors, aveam o sacoşă…(îşi întinde braţele la maxim) aşa de mare de telefoane. LG-uri, Panasonic, Nokii, Sony Ericsson. Tot ce vreiai.

Asta era. Telefoane.

- Nu te supăra, n-am putut să nu aud discuţia. Mai ai telefoane? Că al meu îmi face probleme. L-am scăpat acum câteva zile şi acum se tot închide şi se deschide, fără să apes pă ceva, i se adreseaza Flori lui Emmy cu o voce vizbil schimbată.

- Da. Mai am. Am o Nokie. N73. E şapte bucăţi. Da’ pentru tine, prinţeso, doar doo.

- Ce drăguţ eşti. Vorbeşti serios?

- Cu fetele frumoase ca tine, întotdeauna. Emmy se intoarce spre amicii săi şi le spune ” Tovarăşi, am ajuns în rai, sau de ce văd un înger?”

Flori se întoarce spre prietena ei şi îi spune ceva în şoaptă, acoperindu-şi buzele.

- Te cheamă Gillette? Pentru că eşti perfect bărbătesc. Cred că m-am îndragostit. E pentru prima oară cănd mi se întâmplă aşa ceva.

- De când am intrat, mi-ai sărit in ochi. Când mă uit în ochii tăi, văd marea. Cănd mă uit la părul tău, văd soarele. Când mă uit la tine, văd fata care me-a manglit inima. Te iubesc! Îţi iau o îngheţată?

- Fă ce vrei. Sunt topită dupe tine. Ca îngheţata…

- Cum sa te lase Bogdan? Ai inebunit? Parea ca e dragoste mare intre voi. Era febletea ta.

- Uite asa! Eram aseara pă mess şi deodată primesc un mesaj. Nu m-am dus să îl citesc că vorbeam cu Bogdan pă mess. Şi el mă întreabă : ” Ai primit mesajul?” Iar eu ii zic : ” Ce-i iubi, tu mi-ai trimis?”, asa ca m-am dus repede să-l citesc. Muistul îmi cerea să mă despart de el. Câte înjuraturi i-am băgat…

- Nu îl credeam atât de nesimţit. Putea să îţi spună şi el pă mess. Dacă tot era on…

Cele două fete se opresc în faţa unui McDonald’s. Gesticuleaza putin şi intră in incintă. Cea care tocmai fusese lăsată baltă de către iubit este Flori. Are 17 ani şi a avut până acum douăzeci şi trei de iubiţi. Unii au fost lăsaţi pentru simplul fapt că nu aveau o maşină care să se ridice la standardele impuse de ea, alţii pentru că nu răspundeau la apelurile ei disperate, alţii doar pentru că ea se plictisise de ei. Bogdan era primul băiat care rupea o relaţie cu Flori. Prietena ei, Mihaela, cunoscută apropiaţilor ca Michelle, nu era atât de norocoasă ca şi prietena sa. În primul rând, era cam grasă, iar palmaresul ei număra doar trei băieţi. Primul, Remus, pierduse un pariu al cărei pedeapsă era să devină iubitul lui Michelle pentru o lună. Michelle a suferit după acea despărţire, dar nu a aflat nici până în ziua de astăzi că totul fusese o şaradă. Al doilea iubit era un om disperat. Aflase din surse nu tocmai credibile că cei care nu îşi pierd virginitatea până la optsprezece ani, pot dezvolta boli psihice în viitor. Pentru că îi era ruşine să urmeze sfatul prietenilor săi, acela de a face o scurtă vizită la bordel, a profitat de momentul de slăbiciune al Mihaelei şi a pătruns în inima ei. Şi-a îndeplinit misiunea şi a plecat şi el. A lăsat un mesaj prin care îi spunea fetei că pleacă în Italia. Atât. Al treilea este iubitul ei şi în prezent. Locuieşte în Timişoara. L-a cunoscut pe hi5 şi a fost dragoste la prima vedere. Încă nu a aflat că şi acesta este un farseur. Îşi bate joc de ea, fără ca aceasta să îşi dea seama că ceva este nelalocul său.

Odată intrate in magazin, au fost întâmpinate de mirosul acela specific McDonald’s-ului. Un grup de copii se făcea auzit. Era ziua de naştere a unui băiat, Liviu. Şapte ani, o vărstă demnă de a fi sărbatorită într-un asemenea cadru. Peste încă şapte ani, parinţii săi nu vor mai avea motiv de sărbatoare. Liviu se va sinucide după ce va fi diagnosticat cu leucemie. Va prefera să nu îşi mai chinuie părinţii cu tratamentul, aşa ca se va arunca de la etajul 9, intr-o zi normală de vară.

Flori se duce glonţ spre o masă abia eliberată de un domn îmbrăcat in sacou, care terminase meniul BigTasty şi îşi uitase ziarul Cancan, plecănd în grabă după primirea unui apel.

- Ce ne luăm, fată!, intreabă Michelle, cu o poftă de nestăvilit citindu-i-se în ochii mari şi verzi.

- N-am chef de nimic, sincer. Ia-ţi doar tu ceva. Eu citesc ziarul ăsta.

- Hai că îţi iau un BigMac. Ai nevoie,după ce ţi-a făcut idiotul de BGD.

Flori făcu un simplu gest cu privirea, semn că este de acord cu propunerea lui Michelle. Îşi cufundă privirea între paginile ziarului de parcă nu şi-ar fi dorit să o vadă cineva. Pe prima pagină a cotidianului, vedeam scris cu litere cât casa titlul ” Anna Lesko şi Poponeţ au petrecut în Bamboo până dimineaţa”. Pe coloană, cu litere negre , era anunţată moartea lui Ilarion Ciobanu, a carui fotografie se afla la doar doi centimetri de fundul Annei Lesko. Copiii din celalat colţ al magazinului îşi continuau nestingheriţi distracţia. Liviu se bătea cu frişcă împreună cu alţi doi băieţi.

- Ai gasit ceva intersant în ziaru’ ăla ?, întrebă Michelle, postată in faţa mesei, cu tava conţinând un BigTasty deja început, o porţie de aripioare de pui, două sucuri Coca Cola si un BigMac. Michelle termină de mestecat si aruncă o privire pe prima pagină.

-Cine dracu’ e Ilarion Ciobanu ? , întreaba ea, după o examinare fulger.

- Actor.

- Să moară fapta dacă am auzit vreodată de el. Îl mai citeşti sau îl arunc?

- Aruncă-l. Nu mai am nevoie de el. Pot să iau şi eu o aripioară?

- Ia fată, da’ cu masură, să nu te îngraşi. Michelle izbucneşte într-un râs frenetic la terminarea acestei ultime propoziţii. Era o glumă pe care o spunea mereu la masă, dar care după fiecare rostire stărnea din ce în ce mai puţine râsete din partea comesenilor.

Flori se serveste ,nu înainte de a afişa un zâmbet fals.

Un Audi Q7 parchează in faţa localului. Nu s-ar fi uitat nimeni în acea direcţie dacă muzica nu ar fi fost dată la maxim. Un grup de patru persoane coboară. În fruntea lor se află şoferul, un bărbat in jurul vârstei de 21 de ani, tuns scurt, purtând un tricou Cavalli alb şi strâmt, precum si o curea cu cataramă mare si de prost gust, având însemnele D&G. Uşa se deschise. Imaginaţi-vă o scenă dintr-un videoclip comercial de pe MTV, atunci când cineva ca Justin Timberlake intră într-o încăpere, iar reflectoarele cad pe fată. Aceea era Flori.

- Mamă, ce bazat e ăsta…Să mă bag cu el?

Desi imi stabilisem sa nu mai scriu despre cocalari (pentru ca nu are rost, avand in vedere faptul ca blogul cocalari.com imi ia painea de la gura), azi l-am gasit. Este EL! Cocalarul absolut, singurul om de Neanderthal de pe Pamant, unica primata capabila sa articuleze (stie doar cuvinte simple : “diengi” , “versace” , “nokea” , “fa tartanco, io te iubesc!” si ” ‘te-n pula mea”). Oamenii de stiinta il numesc “un experiment bizar al societatii de consum asupra fiintei umane”, psihologii ii spun ” exemplul absolut al degradarii umane cauzate de consumul de internet si manele”, noi, restul, ii spunem doar “cocalar imputit”.

Haideti sa ne luam tableta de amuzament pe ziua de azi. Luati adresa paginii de hi5: http://catacapo.hi5.com Va recomand albumul Eu si ToVaRaSy MeY . Si nu va luati de el, ca face parte din “Mafia neagra”. Asa se numesc acum grupurile de cocalari care agata in autobuz.